marți, 16 aprilie 2019

Fragment din "Poveștile Dianei"


"După episodul lor de descătușare a simțurilor din parc, au urmat zeci de întâlniri, prin toate locurile posibile. Nu păreau să aibă nevoie de o direcție, se plimbau uneori pe străzi în lung și în lat fără să își dea seama unde îi poartă pașii. De cele mai multe ori pașii îi duceau spre singurătatea în doi, acasă la Aura sau la Achim, în intimitatea atât de râvnită de ei și exploatată la maxim, cu turbarea sufletelor ce de prea mult timp căutaseră sens în vidul vieții. Ființele umane sunt predispuse la găsirea de idoli și zei cărora să li se închine așa că ei își găsiseră cea mai dulce întrupare a păcatului cioplit, venerându-se reciproc fără drept de apel. Așternuturi răscolite, urme lăsate pe piele și conștiință, sticle întregi de vin turnate în magma noii lor formațiuni existențiale. Seri și nopți din realitate ce își continuau cursul firesc în vis. De multe ori le era greu să mai facă diferența între cele două.
Spiritul acela călător ce își găsește gazde în fiecare epocă și creează povești nemuritoare, menite să fascineze și să dea speranță posterității, de la Paris și Elena, Antoniu și Cleopatra și până la Bonnie & Clyde, spiritul acela numit „iubire”, își găsise din nou ființele alese să îi poarte povara. Și beția."

Foto by Deviant Art, fragment din Poveștile Dianei Editura Hoffman 2019
http://www.editurahoffman.ro/poveștile-dianei-elena-dragoi.html


marți, 26 februarie 2019

Poveștile Dianei - new book in town!

Gata, a apărut! Cartea Poveștile Dianei, compusă practic din două romane la care am lucrat în paralel, ambele începute încă de când eram însărcinată, este în sfârșit disponibilă pentru comandă!
Costă 35 lei + taxe poștale (după caz) și poate fi comandată direct de la mine, fie printr-un mesaj aici pe blog, fie pe profilul meu de Facebook: Elena Drăgoi sau de pe site-ul editurii Hoffman
Scrierile sunt preponderent ficțiuni, iar personajele sunt ușor inspirate din viața unor oameni ce i-am cunoscut la un moment dat, personajele fiind reprezentanți ai unor tipologii de personalitate. Spre deosebire de prima mea carte Emotiile Dianei , ce a fost foarte personală și s-a bazat strict pe propriile sentimente și trăiri, așa cum doar poeziile reușesc să o facă, în Poveștile Dianei am dorit să cuprind lumi mult mai vaste decât cea proprie. Mereu mi-a plăcut să observ și să analizez oamenii, de aici și încercările mele de a prezenta personaje din diferite medii sociale și arii de activitate.
Vă invit să pătrundeți în lumea fanteziei măcar pentru câteva ore, măcar pentru câteva respirații ceva mai relaxate și mai idilice. Sau revelatoare, după caz.
Vă mulțumesc!




sâmbătă, 29 decembrie 2018

Să filosofăm un pic

Acesta este titlul ultimului capitol din partea I a cărții Povestile Dianei, mai exact romanul "O săptămână cu Desya". Îl las aici pe post de teaser:


"În unele momente de pozitivitate excesivă sau de dileme existențiale, îmi imaginez că Dumnezeu ne-a făcut atât de diferiți pentru a învăța unii de la alții. Și mai văd populația planetei ca pe o echipă, menită să desăvârșească lucrarea naturii, întotdeauna fiind nevoie de toate tipurile si categoriile de oameni, de fiecare individ în parte pentru a forma pânza comună a existenței. Fiecare dintre noi îl influențează pe cel de lângă el și își are rolul lui unic. S-ar părea că suntem unici într-adevăr, fiecare cu ADN-ul și amprentele proprii și că formăm o mare familie.
Cineva mi-a spus odată că familiile mari nu sunt niciodată fericite și poate s-a demonstrat acest lucru chiar prin tentativa eșuată a globalizării. Unele țări nu au fost pregătite pentru schimbările dorite sau impuse de țările dezvoltate iar țările dezvoltate au fost luate cu asalt de greșelile trecutului, venit parcă să își ia plata. Poate că această dorință de uniformizare economică nu a luat în calcul și pierderile spirituale și culturale ce se vor produce odată cu pătrunderea normelor legislative și a marilor branduri și coorporații până în țesătura tradițiilor. Tradiții ce s-au metamorfozat și ce s-au evaporat după caz, rămânând în urma lor doar automatisme fără suflet.
Tot acel cineva îmi spunea și că nu tot ce e vechi este rău la fel cum nu tot ce e nou, este benefic. Și poate goana aceasta după modernitate ce a adus multe boli și pagube spiritului uman, demonstrează afirmația de mai sus. (Ca o paranteză: acel cineva mie mereu mi s-a părut a fi un tip super isteț și inovator, de aceea m-am și măritat cu el acum mulți ani J ).
Revenind la ideea de mare familie, chiar dacă există în continuare nenumărate bariere culturale, economice, ideologice între țări sau între indivizii aceleași țări eu cred că putem lua ce e mai bun de la cel de lângă noi și putem învăța cum să ne schimbăm viața în bine. Putem învăța și din greselile altora la fel cum și alții învață din ale noastre. Fiecare își are rolul lui și schimbă mediul în care trăiește, într-un fel sau altul.
Dacă învățăm să reciclăm, să reducem risipa de alimente și materii prime, să donăm din când în când ceea ce nu ne este de folos, vom vedea în timp schimbări enorme și la noi în țară.
Mereu mi-a plăcut să observ și să analizez oamenii, de aici și tentativa mea de a prezenta personaje din diferite medii sociale și arii de activitate. Dacă mi-a ieșit cât de cât ok, aștept să mă anunțați. De multe ori rezultatele observațiilor mele nu au fost adevăruri absolute, ci doar concluzii temporare, căci adevărurile se schimbă destul de frecvent. Oamenii se schimbă, amplifică sau din contră reduc din specificul lor. Timpul trece prin ei și le modelează lutul din care sunt făcuți sau îl fac bucăți pur și simplu.
Mereu am considerat că timpul este relativ și foarte greu de descifrat ca și concept, indiferent de știința care îl abordează. Chiar dacă oamenii l-au tăiat în bucăți și l-au incarcerat sub diferite denumiri în funcție de fenomene astronomice, fizice, spirituale etc. crezând că astfel îl vor stăpâni ceva mai bine. Însă noi suntem cei subordonați lui, timpului. El ne subjugă după bunul plac și ne face să ne naștem și să îmbătrânim. Să ne vedem copii părinți și părinții doar în amintire.
Ziceam la începutul scrierii că suntem unici, într-adevăr, însă minusculi. Mici picături de suflu ce se îmbracă în carne și oase, nevoi și senzații, amintiri și năzuințe. Și mulți dintre noi ne credem giganți. Ne privim în oglinda interioară și credem că timpul va sta în loc special pentru noi. Sau de fapt noi vom rămâne neschimbați și de neclintit cu toate rotirile Pământului ce ne poartă vrând nevrând, de-a valma, prin stratul acesta de sub ozon, pe care îl respirăm.
Mai cred și că timpul nu e același pentru toate popoarele lumii. Prezentul unora poate fi viitorul altora, de exemplu țările dezvoltate ca Elveția, Suedia, Norvegia, Japonia, Canada etc. sunt deja cu mulți ani înaintea altor țări cu nivel de trai mediu și cu câteva decenii sau poate chiar secole în fața altor țări din Africa sau Asia de exemplu. Și totuși trăim cu toții în același an 2019.
De ce sunt atâtea inegalități și diferențe între indivizii ce împart aceeași casă, destul de încăpătoare încă și sustenabilă? Dacă aș ști răspunsul cu siguranță vi l-aș împărtăși. Unii zic că interesele conduc lumea și că nu se vrea cu adevărat eradicarea sărăciei, alții dau vina pe religie, pe Dumnezeu, câțiva mai fanteziști merg pe teoriile extreme ale conspirației și găsesc tot felul de vinovați demni de cărțile lui Dan Brown...
În momentele de conștientizare brutală și de evadare din propria-mi sferă de preocupări mă lovesc „strigătele” celor ce nu vor avea niciodată confortul rutinei mele zilnice și al miilor de bucurii ce le-am avut până acum. Căci multe aspecte ale vieții noastre de zi cu zi ce par banalități pentru noi, pentru alții sunt luxuri ce nu pot fi atinse niciodată. Apa, hrana, un cămin călduros, un film vizionat la cinema, cumpărăturile la mall sau în orice alt loc, berea de pe terasă, hainele noi, micile capricii și răsfățuri ce ni le satisfacem din când în când – toate acestea nu vor fi niciodată posibile pentru mii și mii de oameni ce trăiesc simultan cu noi pe acest Pământ.
În acest moment în care citești cartea mea (în speranța că ai ajuns până aici J) fix în acest moment o persoană lucrează într-un birou, alta duce animalele la câmp, cineva caută apă pentru a putea supraviețui, un trib izolat din jungla amazoniană poate realizează un ritual specific iar un altcineva își bea cafeaua într-un hotel de lux. Se întâmplă toate acum și nu pot spune că sunt nici bune, nici rele, ci sunt pur și simplu. Ca parte a existenței și evoluției, evoluție percepută ca o înaintare a timpului pe axa schimbării în bine. Cel puțin teoretic.
Uneori pare că evoluția aceasta are o strânsă tovărășie și cu karma, întorcându-și fața de la cei ce nu au știut să o aprecieze. Avem modele din trecut de civilizații extraordinare ce s-au destrămat (exemplul Imperiului Roman) sau au ajuns înapoi în noroi. Probabil pentru că nu au știut să aprecieze ce le-a adus evoluția, sau poate că s-au lacomit și au vrut mereu mai mult, uitând să împărtășească ceea ce aveau deja și cu semenii lor ce se aflau în trecut pe această axă a evoluției.
Cine știe de ce lucrurile sunt asa cum sunt? Nimeni nu poate ști cu adevărat. Poate nici nu merităm. Poate asta dă farmec vieții și e mai bine să nu cunoaștem decât mici fragmente. Poate menirea noastră nu e de a afla ci de a ne întreba mereu, de a descoperi constant și de a fi avizi de a cunoaște mai mult. Poate așa ne vom desăvârși. Sau poate suntem deja desăvârșiți iar răspunsurile se afla în noi. Poate nu există un motiv comun ci fiecare își găsește rațiunea propriei existențe. Iar când ai găsit-o ești desăvârșit, ești împlinit, ești complet.
Iar o persoană împlinită poate contribui mai bine la pânza comună a existenței. Fie că aduce fericire oamenilor din viața sa, fie că realizează o operă sau un fapt important pentru omenirea întreagă, fiecare trebuie să își urmeze menirea. Dar mai întâi trebuie să și-o descopere iar asta e probabil partea cea mai grea. Găsirea identității. Uneori te găsește ea pe tine fără prea mari bătăi de cap, viața te duce în situațiile de care ai nevoie, nu neaparat cele pe care le cauți. Dar dacă te împotrivești mereu vieții s-ar putea să ratezi de fapt șansa de a vedea cine ești cu adevărat și să cauți în continuare fără rezultat, rostul existenței tale.
Cum am ajuns să fim conștienți de propria identitate și cum am eliminat gratiile neputinței? Pentru că suntem cu adevărat liberi și suntem într-o continuă dezoltare și expansiune a cunoștințelor per ansamblu. De la sclavi la free-lanceri, de la boală și cruzime la prevenție, de la sărăcie și foamete la abundență. Cel puțin într-o mare parte a lumii.
În zilele noastre toate ne sunt la îndemana dar nu înseamna că trebuie să le și avem pe toate. Să nu fim lacomi cu lucurile materiale ci mai degrabă cu informația și cu dezvoltarea noastră personală. Pentru că mediul actual este făcut astfel încât să ne acopere necesitățile de tot soiul iar dezoltarea noastră intelectuală și spirituală să se petreacă mai rapid.
În același timp să nu uităm că natura ne-a oferit aceste privilegii și să fim recunoscători zi de zi pentru viața mai ușoară pe care o avem față de strămoșii noștri, așa poate fatalitatea se va ține departe de noi în continuare."

luni, 5 noiembrie 2018

Două vârste, aceeași activitate

Cum mi-am petrecut ultimele săptămâni din anul 30 de viață și începutul celui de-al 31 -lea... pe lângă construit de castele și trenulețe lego cu Eric sau fandări + flotări la GYM 4 LIFE cu Emil cam acestea ar fi cărțile ce mi-au îmbogățit timpul liber:
1. O cărticică de nuvele, de Gala Galaction, găsită prin casă, ce m-a dus cu gândul la locuri și oameni ce nu mai sunt acum și ce doar scrierile îi mai pot evoca. Dramele lor, teama omniprezentă de cotropitori sau de sărăcie, precum și închiderea personajelor în cercul superstițiilor unde liberul arbitru nu prea are ce căuta, toate acestea m-au făcut să apreciez încă o dată "confortabilul" an 2018 în care trăiesc.
2. Café au lait - o carte de povestiri scurte ale unui scriitor extrem de cult și rafinat,  Julian Barnes.
3. Dean Koontz- Chipul: încă un roman plin de mister. Într-adevăr abundă de portrete de oameni alienați și s-ar putea să fie mai greu de digerat dar mie îmi place stilul lui și mai ales faptul că a reușit să facă literatură din traumele personale. 
4. Procesul, Franz Kafka. Acum de fiecare dată când mă vede Eric cu o carte în mână mă întreabă dacă e "Procesul", se pare că l-a cam impresionat coperta căci de citit încă nu știe... prea bine căci câteva cuvințele tot le potrivește.
Este o carte interesantă, destul de diferită față de scrierea convențională. Țin minte că am văzut ecranizarea din 1962 al lui Orson Wells și mi-a făcut o impresie puternică și atunci. Multă tensiune, sentimente de neputință și claustrofobie precum și o stare permanentă de autojustificare a lui Joseph K. La fiecare ușă ce se deschidea, mă așteptam să văd încă un "schelet" din dulapul conștiinței sale.

Acum am rezervat timpul pentru "O pagină de dragoste"  de Emile Zola, cadoul drag primit de la al meu soț. 






luni, 8 octombrie 2018

Mai puține opinii, mai mult scris.

De-a lungul timpului am ales să nu îmi spun părerea în legătură cu evenimentele importante sau în vogă ale momentului deși am fost la curent cu toate. Rămâne de văzut pe viitor dacă a fost o alegere bună sau nu.
Am fost și mai absentă zilele acestea de pe Facebook ce a fost bombardat din toate părțile cu informații și păreri despre referendum.
Am ales să scriu ceva azi pentru că s-a încheiat cu un rezultat previzibil, referendumul nefiind validat. Și mi-a confirmat ceea ce am gândit de la început despre el, și anume că a fost o mare pierdere de bani și energie, a fost un referendum inutil iar cu acele milioane bune de euro ce au fost irosite, cu siguranță s-ar fi găsit ceva mai bun de făcut la noi în țară.
Acum mă întorc la cele două romane „gemene” ale mele, ce s-au născut și au crescut în ultimii 3 ani împreună și ce încă mai au nevoie de mine pentru a putea ieși în colectivitate pe viitor. 
Din ele veți putea înțelege mai bine viziunea mea asupra lumii în care trăim, mult mai mult cred decât din postările mele de pe Facebook, ce mi-aș dori uneori să fie mai dese.
Vă salut din lumea “Poveștilor Dianei”, nici utopice, nici distopice, mai degrabă potențiale.

joi, 30 august 2018

"Simplitatea în viață este adevărata libertate".

Trei weekenduri la rând au fost despre simplitate. Deși cam toată viața mea s-a învârtit în jurul acestui cuvânt aș vrea să vă povestesc momentan doar despre acestea.
Acum vreo 2 săptămâni am făcut o vizită prin Sinaia. Cu trenul cum ne place nouă, căci avem un trecut cu CFR-ul.
Vreo 2,5 km i-am parcurs pe jos, 2 oameni mari + un copil de 3 ani jumate, dus-întors, așadar minim 5 km s-au așezat lin în calea noastră și ne-au creat vreo 2 ore de stat la povești și de inhalat aer proaspăt de relaxare. Nu vă speriați, cel mic a fost cel mai vioi dintre noi 3 și de abia am ținut pasul cu el. 😅
Ajunși sus la Cumpătu, am tras câteva săgeți cu arcul și ne-am testat ținta la tirul cu arma, celelalte activități rămânând la nivel de plan din cauza personalului extrem de plictisit de la acel parc ce lăsa impresia de: "ce rost are să ne implicăm, oamenii vin oricum".
Coborând spre oraș apoi am găsit un loc extrem de primitor - casa memorială George Enescu - unde am fost întâmpinați cu un entuziasm perfect contrastant cu cel al personalului de mai devreme. S-au bucurat enorm că le-am trecut pragul și ne-au spus că din păcate, nu au foarte mulți vizitatori.
Într-una din încăperi, cea mai modest aranjată de altfel, era trecut un citat de-al maestrului: "Simplitatea în viață este adevărata libertate". Fiorul ce m-a trecut citind acea plăcuță nu a fost unul de revelație ci doar de confirmare. Confirmarea că au existat și că vor exista mereu oameni detașați de lucrurile materiale și de goana ce le însoțește în permanență. Oameni ce se simt vii și liberi fie în natură, sport, în muzică sau poezie, fie în prietenia sau afecțiunea profundă față de alți oameni. Și m-am bucurat încă o dată că și noi 3 facem parte din acest cerc de oameni simpli, dar fericiți cu libertatea lor.
Weekendul următor ne-a găsit uitându-ne la "Titanic vals" pe TVR2 iar zilele trecute am pornit iar spre natură pe drumul spre Valea cu Apă din Brașov. Cei câțiva oameni întâlniți pe poteci ne-au salutat și ne-au zâmbit complice, spunându-ne parcă "sunteți de-ai noștri... suntem de-ai voștri".


joi, 26 iulie 2018

Antimemoriile unei muze, Julia Kalman


Am așteptat o perioadă mai lejeră pentru mine, cu ceva mai mult timp liber pentru a savura cartea și iată că săptămâna aceasta am reușit să mă dedic antimemoriilor.
Lumea artiștilor croită de Julia Kalman poate fi îmbrăcată doar de oameni nonconformiști și liberi, amintindu-mi un pic de teatrul magic al lui Hermann Hesse, doar că "nebunii lui" s-ar simți stingheri dând nas în nas cu arta salvatoare și terapeutică, expusă cu atâta măiestrie în galeria paginilor cărții.
Mi-a plăcut mult comparația artistului cu Dumnezeu, cum "stă la aceeași masă cu el... și recreează lumea, dându-i noi forme și sensuri."
Căci asta este menirea scriitorului, să deschidă uși către noi lumi și să sculpteze personaje memorabile.
Iar personajele cărții, cu simboluri în loc de nume, cu siguranță "au săpat (și) în carnea mea, în conștiința mea".
Felicitări Julia Kalman pentru creația ta!



luni, 18 iunie 2018

Spre far


Pe Virginia Wolf am descoperit-o prima oară în filmul „Orele”, ce m-a marcat destul de puternic. Pot să zic că mi-a dat și un imbold o replică de-a ei din film să încep să public, căci venise momentul potrivit.

Am simțit că romanul „Spre far”  are mare legătură cu viața ei și că dl. și dna. Ramsay sunt inspirați de părinții acesteia. O asemenea admirație față de o femeie (d-na Ramsay, stâlpul familiei) și descrierile atât de minuțioase ale stărilor și sentimentelor personajelor puteau veni doar din experiența personală a autoarei. 

Scriitoarea despică firul conștiinței umane până la cele mai mici tresăriri și portretizează întreaga epocă în care trăiește prin descrierea a două simple zile, desfășurate la distanță de 10 ani. Doar cineva centrat mai degrabă pe firea umană decât pe fapte și evenimente poate picta în cuvinte cu atâta precizie, caractere și destine.

Extraordinară carte, umătoarele pe listă sunt „Orlando” și „A Room of One's Own” .

joi, 31 mai 2018

Copiii vin să ne schimbe - partea a II-a


După ce a apărut Eric în viața noastră am conștientizat cât de puține lucruri pot controla cu adevărat. Multe teorii despre viață și despre mine s-au dezmembrat și s-au risipit în colțurile conștiinței de unde probabil nu vor mai scoate capul niciodată, rușinate de naivitatea și de lipsa lor de importanță. 

Viața însăși s-a recreat și odată cu ea și noi concepte și reguli, trăsături de personalitate și aspirații. 
Și cel mai important e că am învățat să am încredere în mine. Ceea ce lipsea cu desăvârșire înainte. 

Ca mamă trebuie să lași deoparte șovăiala, să pui mai puțin la suflet toate nimicurile și să îți faci datoria cât mai bine. Datoria de a fi sprijin necondiționat și de a oferi multă dragoste și atenție micii făpturi ce a venit să-ți schimbe lumea.